‘Neata. Ziua mea, bineinteles a inceput devreme. Chiar si Sambata; totul tine de noroc. Norocul de a lucra sau nu in ziua respectiva, norocul de a pica sau nu pe tura intr-o Sambata. Acum cateva ore ziua mea incepea cu un crampei de lumina care se chinuia sa cucereasca noaptea. Cu capul sprijinit de fereastra, agatata cu ambele maini de o cana fierbinte de cafea, sorbeam din iarna de afara. Pentru ca da, de la caldura, ne putem bucura de casele invelite de alb, de felinarele firave si ineficiente care par a incalzi gerul… chiar si de stradutele inzapezite care mi-au tintuit masina in loc, care si-au revendicat tributul.
Revenind la noroc. Am norocul de a fi norocoasa. Azi dimineata nu am fost pieton, azi dimineata am avut un salvator, care m-a dus la munca. Care a venit sa ma ia de unde eram si sa ma duca la munca. Din alt colt al Bucurestiului, intr-o cu totul alta directie. Ii multumesc colegului meu care nu s-a indurat sa ma lase sa infrunt frigul, desi eram inarmata cu cea mai groasa geaca, caciula tipic comunista cu blanita si ghete demne de cucerit Everestul.
La munca se anunta liniste. Numai ca rutina a fost intrerupta cu inspiratie de un alt coleg, care, venit direct din provincie, direct de la casa parinteasca, s-a gandit sa ne surprinda si sa ne omeneasca, sa ne bucure cu o delicioasa pomana a porcului. 7 oameni, intreaga echipa a abandonat sarcinile jobului, ne-am adunat toti in jurul unui birou, in jurul unei oale cu carne delicioasa, in jurul unui platou improvizat dintr-un capac, care ne invita sa ne infigem dintii in soriciul lui Cici. Muraturi, mustar, carne, sorici, paine, Cola. Let this day begin.
Daca inchideam ochii, imi puteam imagina acele zile de iarna din curtea bunicilor, unde evenimentul avea loc afara, dupa un ritual bine stabilit de sacrificare a porcului in ajun. Numai ca noi am avut o pomana a porcului corporatista: intr-un openspace, la etajul unei cladiri dintr-un centru de afaceri, ne bucuram ca niste copii, mancand cu mana carne si sorici.
.
